Cărucior pescăresc luxos proiectat de societatea Delphin cu ajutorul căruia veţi transporta la locul dumneavoastră tot de ace aveţi nevoie pentru pescuit. Baza construcţiei o constituie ţevile extra solide din fier cu profil unghiular şi lungimea laturii de 22 mm. Deci, despre faptul, că va duce o mare cantitate de echipament nu încape nici-o vorbă. Suprafaţa de încărcare foarte generoasă oferă suficient spaţiu şi pentru aşezarea produselor cu dimensiuni mari de transport cum sunt de exemplu paturile sau fotoliile. Pe laterale căruciorul este prevăzut cu obloane masive, care se îngrijesc de faptul, ca toate obiectele încărcate să rămână la locul lor. Oblonul din faţă este şi înălţat şi în acest fel împiedică mai bine deplasarea lucrurilor încărcate. Contribuie la aceasta şi două chingi din cauciuc reglabile pe lungime livrate împreună cu căruciorul, care permit o fixare perfectă a echipamentului transportat. Căruciorul dispune de o roată mare, lată cu desen, datorită căreia vă descurcaţi şi la trecerea prin teren greu, denivelări sau noroi. Roata este prinsă de construcţia căruciorului cu ajutorul şuruburilor iar după folosire poate fi demontată, ceea ce contribuie la dimensiuni de transport mai mici. Avantajul de netăgăduit sunt de asemenea şi picioarele de sprijin cu bolţ de asigurare de care dispune. Datorită lor căruciorul stă întotdeauna stabil la locul său. În plus, picioarele sunt extensibile şi echipate cu tălpi şi de asemenea pot fi adaptate la teren şi astfel poate fi o posibilă răsturnare a căruciorului. Pentru aceia, cărora spaţiul de transport le-ar fi încă insuficient, există aici şi un buzunar voluminos cu dimensiunile de 50x30x30 cm fixat cu catarame de partea inferioară a construcţiei. Având în vedere volumul genţii de până la 45l este posibilă împachetarea unei mulţimi de obiecte care, de exemplu ar putea fi mai greu fixabile în partea superioară a căruciorului. Pentru împingerea comodă a căruciorului au fost proiectate două mânere echipate la capăt cu element de apucare din cauciuc pentru o apucare mai bună. Mânerele sunt fixate de cărucior asemănător cu roata, cu şuruburi şi de asemenea pot fi extinse după utilizare, ceea ce uşurează transportul căruciorului în stare pliată. Dacă sunteţi un pescar care caută locuri interesante, doar foarte accesibile cu autoturismul, căruciorul Delphin CROSSTRAQ este pentru dumneavoastră soluţia corectă!
Parametri tehnici:
Dimensiuni totale în poziție desfăcut: 125x70x78cm
Dimensiuni transport : 80x72x20cm
Dimensiunile spațiului de depozitare : 80x65cm
Dimensiunile părților laterale: 66x26cm
Dimensiunile părții frontale : 84x40 cm
Lungime chingă: 60cm