Lanseta Benzár Allround Feeder și-a primit numele îndreptățit, căci întradevăr am primit o lansetă „pentru toate", al cărei universalitate o putem fructifica oriunde. Prin alegerea corespunzătoare al uneia din cele cinci vârfuri diferite ca și putere din carbon sau fibră de sticlă vom obține un băț cu valoare întreagă ce poate fi folosită în orice împrejurare! Vom regăsi toate caracteristicile benefice ale țesăturii de carbon de IM 12. Dacă avem la noi lanseta Benzár Allround Feeder, atunci nu vom avea situații imposibile, oriunde ne-am duce la pescuit. De exemplu, cu vârful de carbon de 3 oz lanseta noastră este pregătită pentru coșulețe de nădire sau plumbi mari, ori pescuitului la mrene mari, folosind totodată și rezervele de forțe ce se găsesc în corpul lansetei. Celelalte vârfuri de câte 2 (2 buc), 1 și ¾ oz putem pescui la crap și plătică atât pe ape curgătoare sau stătătoare deopotrivă, desigur, toate adaptate precis nevoilor noastre și propriilor noastre idei. Pentru a realiza acest lucru sunt un mare ajutor cele trei greutăți din cupru prevăzute cu șurub, aflate la capătul lansetei, care prin scoaterea lor putem echilibra perfect lanseta. Cel mai înalt nivel de ergonomie ne oferă porțiunea de mâner din combinație de plută-neopren. Cu ajutorul lansetei de 20-110 grame într-adevăr nimic nu este imposibil, în orice situație Benzar Allround Feeder va fi cel mai bun partener.